Povestea unui om

Povestea de mai jos reflecta foarte bine felul in care noi oamenii ne simtim atunci cand purtam sarcini pe care Dumnezeu niciodata nu ne-a chemat sa le purtam.

Textul este luat din cartea “O inima ca a Mariei intr-o lume ca a Martei” – scrisa de Joanna Weaver

“Este o poveste despre un barbat care L-a intalnit intr-o zi pe Dumnezeu intr-o vale superba.

„Cum te simti astazi?”, l-a intrebat Dumnezeu pe barbat.

„Sunt bine, multumesc”, a raspuns barbatul. „Pot face ceva pentru Tine astazi?”

„Da, ai putea”, a spus Dumnezeu. „Am un carucior cu trei bolovani in el care trebuie suit pe munte. Vrei s-o faci tu?”

„Da, mi-ar placea sa fac ceva pentru Tine. Bolovanii aceia nu par prea grei, si caruciorul pare a fi in stare buna. Mi-ar face placere sa Te ajut in felul acesta. Unde ai vrea sa-i duc?”

Dumnezeu i-a dat barbatului instructiunile exacte, trasand o schita in nisipul de pe marginea drumului. „Treci prin padure si urci drumul care serpuieste peste deal. Odata ce ajungi in varful dealului, lasa caruciorul acolo. Multumesc ca esti gata sa Ma ajuti astazi.”

„Nici o problema!”, a spus barbatul si a plecat plin de voiosie. Caruciorul ii ingreuia putin drumul, dar povara nu i-a fost foarte grea. A inceput sa fluiere in timp ce pasea iute prin padure. Soarele stralucea printre copaci si-i incalzea spatele. Cata fericire sa pot sa-L ajut pe Domnul, se gandea el, bucurandu-se de ziua frumoasa.

Dar chiar inainte de a trece de a treia cotitura a drumului, a intrat intr-un satulet. Oamenii i-au zambit si l-au salutat. Apoi, la ultima casa, un barbat l-a oprit si l-a intrebat:”Cum te simti astazi? Ce frumos carucior ai. Unde te duci?”

„Pai, Dumnezeu mi-a dat slujba aceasta azi-dimineata. Duc acesti trei bolovani pana in varful dealului.”

„Slava Domnului! Iti dai seama? Tocmai m-am rugat in dimineata aceasta cu privire la modul in care voi duce piatra aceasta pe varful dealului”, i-a spus barbatul acela cu multa incantare. „Nu ai putea sa mi-o duci tu? Ar fi un adevarat raspuns la rugaciune.”

Omul cu caruciorul a zambit si i-a spus:”Sigur. Nu cred ca Dumnezeu S-ar supara. Numai pune-o in spatele celorlalti trei bolovani.” Apoi a pornit tragand dupa el cei trei bolovani si piatra.

Caruciorul parea acum ceva mai greu de tras. Putea sa-i simta zdruncinarea la fiecare groapa, si caruciorul parea sa traga putin intr-o parte. Omul s-a oprit sa-si aranjeze incarcatura, cantand un imn de lauda, bucuros ca putea sa-l ajute pe un frate in timp ce slujea lui Dumnezeu. A pornit din nou la drum si a ajuns la un alt sat pe marginea drumului. Acolo locuia un bun prieten de-al sau, si acesta i-a oferit un pahar cu suc de mere.

„Mergi spre varful dealului?”, l-a intrebat prietenul sau.

„Da! Sunt atat de bucuros. Iti dai seama ca Dumnezeu mi-a dat ceva de facut!”

„Hei!”, i-a spus prietenul. „Am punga asta de pietricele care trebuie duse sus. Tare m-am ingrijorat ca n-o voi putea face, din moment ce eu nu am timp sa merg pana acolo. Dar ai putea s-o pui chiar aici intre cei trei bolovani.” Spunand aceste cuvinte, si-a pus plasa in carucior.

„N-ar trebui sa fie o problema”, a spus omul. „Cred ca ma descurc.” A terminat de baut sucul, s-a ridicat si si-a sters mana de haine inainte de a prinde de manerul caruciorului. A salutat si a inceput sa traga caruciorul spre drum.

De data aceasta caruciorul ii zmucea cu putere mana, dar incarcatura nu era totusi insuportabila. Urcand incet a inceput sa simta cu adevarat greutatea celor trei bolovani, a pietrei si a pietricelelor. Totusi se simtea bine ca poate sa ajute un prieten. Cu siguranta ca Dumnezeu ar fi mandru ca el fusese atat de energic si de ajutor altora.

O stationare a urmat alteia, si caruciorul s-a umplut tot mai mult. Soarele era puternic, si il dureau umerii din cauza sfortarii. Cantecele de lauda si multumire care ii umplusera inima i-au parasit buzele pe masura ce resentimentele au inceput sa-i macine sufletul. Desigur nu la aceasta se angajase el de dimineata. Dumnezeu ii incredintase o povara mai grea decat putea duce.

Caruciorul i se parea enorm si incomod, cum se balanganea peste gropile din drum. Frustrat, omul a inceput sa-si inchipuie ca renunta si lasa caruciorul sa fuga inapoi pe drum. Dumnezeu il implicase intr-un joc crud. Caruciorul se clatina, si incarcatura de obligatii i s-a izbit puternic de picioare, invinetindu-i-le. „Pana aici!”, a izbucnit el. „Dumnezeu sa nu se astepte sa tarasc astea pana pe varful muntelui.”

„O, Doamne”, s-a vaicarit el. „Este prea greu pentru mine! Credeam ca Tu esti in spatele programarii acestei calatorii, dar sunt coplesit de dificultatea ei. Va trebui sa gasesti pe altcineva s-o faca. Eu nu sunt destul de puternic.”

In timp ce se ruga, Dumnezeu i-a venit alaturi. „Mi se pare ca ai ajuns la impas. Care este problema?”

„Mi-ai dat de facut o slujba prea grea pentru mine”, I-a reprosat barbatul. „Pur si simplu n-o pot face!”

Dumnezeu S-a dus pana la locul unde caruciorul era oprit cu o piatra. „Ce este asta?”, a intrebat El, ridicand plasa cu pietricele.

„Aceasta este a lui John, prietenul meu. El nu a avut timp sa o duca sus. M-am gandit sa-l ajut.”

Dumnezeu a continuat sa descarce caruciorul, indepartand atat lucrurile usoare, cat si pe cele grele. Au cazut toate la pamant, ridicand praf in jurul lor. Omul care sperase sa-L ajute pe Dumnezeu a amutit. „Daca te vei multumi sa-i lasi pe altii sa-si duca propriile poveri”, i-a spus Dumnezeu, „Eu te voi ajuta cu slujba ta.”

„Dar am promis ca voi ajuta! Nu pot lasa aici toate lucrurile astea.”

„Fiecare sa-si poarte propriile lucruri”, a spus Dumnezeu cu blandete. „Stiu ca tu doar vrei sa ajuti, dar cand esti coplesit de toate aceste ingrijorari, nu poti face ce ti-am cerut Eu.”

Omul a sarit drept in picioare, dandu-si imediat seama de eliberarea pe care i-o oferea Dumnezeu. „Vrei sa spui ca la urma urmei nu trebuie sa duc decat bolovanii acestia trei?”, a intrebat el.

„Asta ti-am cerut Eu sa faci”, i-a spus Dumnezeu zambind. „Jugul Meu este usor si sarcina mea este usoara. Eu nu-ti voi cere niciodata sa duci mai mult decat poti.”

„Asta sigur pot!”, a spus barbatul, zambind larg. A prins de manerul caruciorului si a pornit din nou la drum, lasand restul poverii langa drum. Caruciorul se clatina putin, dar el abia ca observase.

Un alt cantec ii umplea acum buzele, si putea simti o adiere frumos mirositoare unduind pe carare. Plin de bucurie a ajuns pe varful muntelui. Fusese o zi frumoasa, deoarece facuse ce ii ceruse Dumnezeu.

Posted in Parinti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *