Familie

Cat de importanta este familia?

Daca ne uitam in dictionarul explicativ al limbii romane, familia are o definitie frumoasa. Este o “forma sociala de baza, intemeiata prin casatorie”. In ziua de astazi unii oameni considera ca au intemeiat o familie chiar daca nu s-a casatorit. Multi oameni au copii, locuiesc impreuna, si totusi, nu sunt casatoriti nici la starea civila, nici la biserica. Sau exista multi oameni care intemeiaza o familie, si la fel de repede o si destrama. Este cunoscut faptul ca numarul divorturilor este in tot mai mare crestere. Pentru mine familia este ceva sfant, consider ca e cea mai mare bucurie de care putem avea parte de pamant, si de aceea trebuie sa invatam sa o pretuim si sa o respectam la adevarata ei valoare.

Daca intrebi orice persoana din lumea asta, pentru fiecare in parte, familia sa este cea mai frumoasa si cea mai importanta. Familia este mereu langa tine, la bine si la greu, in tristete sau in bucurie si avand pe cineva alaturi, bucuria este de doua ori mai mare, iar tristetea parca se injumatateste. Este important sa intelegem ca fiecare membru al familiei are personalitatea sa, comportamentul sau, valorile sale, si de aceea de multe ori nu gasim intelegerea acolo unde o cautam. Si totusi, parca familia nu poate fi inlocuita cu nimic altceva. Chiar daca avem urcusuri si coborasuri, chiar daca de multe ori avem asteptari mai mari, la sfarsitul fiecarei zile cu siguranta te simti mai implinit daca stii ca alaturi de tine ai o familie.

Familia are un rol foarte important in formarea copiilor. Ceea ce copii vor invata acasa, vor pune si ei mai tarziu in practica, asadar atentie! Va influentati copii prin cele mai mici gesturi pe care le faceti! Familia invata copii sa gaseasca solutii la problemele pe care le pot intalni in viata, invata sa faca deosebire intre ceea ce este bine si ce este rau, invata sa aprecieze lucrurile frumoase, si sa se fereasca de cele rele. Pentru fiecare dintre noi, fie parinti sau copii, familia reprezinta un context in care zilnic invatam cate ceva. Din pacate in zilele noastre sunt tot mai putine familii de acest gen, care ofera un exemplu copiilor. Peste tot auzim doar de violenta, ura, batai si vorbe grele, nicidecum de dragoste, intelegere, liniste si pace. Si mai rau este faptul ca cei mai afectati sunt copii. Ba chiar in multe familii, copii se considera vinovati de violentele care se intampla la ei acasa, acest aspect afectandu-i pentru totdeauna. Familia are rolul ei foarte bine stabilit, iar parintii cu siguranta trebuie sa fie un exemplu pozitiv pentru copii. Incercati sa rezolvati toate problemele care apar, incercati sa treceti peste toate impreuna, incercati sa ramaneti o familie unita! Trebuie sa dam dovada de maturitate in toate incercarile si problemele care intervin! Daca ne dorim o societate sanatoasa, trebuie sa avem cu totii familii sanatoase!

4 comentarii la “Cat de importanta este familia?

  1. Din pacate majoritatea persoanelor aleg calea cea mai usoara si aume: divortul si asta vor vedea si copii ca este de ajuns sa fugi de probleme, nu trebuie sa le rezolvi. Familia este cel mai important si ar trebuii in primul rand sa invatam cum sa rezolvam conflictele.

    1. Sa sti ca de multe ori se ajunge la divort fara voia parintilor…apar o multime de probleme pe care nu le poti solutiona (teoretic, pentru ca eu sunt de parere ca orice problema are o solutie).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eight + thirteen =