Joaca dintre parinti si copii

joaca-dintre-parinti-si-copiiJoaca dintre parinti si copii este un element foarte important in dezvoltarea copiilor. Iar cand vorim despre dezvoltarea celui mic ne referim atat la planul social, mintal, comportamental dar si educational. Din pacate exista foarte multi parinti care nu pun deloc accent pe aceasta latura, pe joaca, si lasa copii singuri in patut, mai apoi tot singuri in camera lor, iar cand sunt mari, sunt surprinsi ca nu stiu sa socializeze.

De ce este foarte importanta joaca dintre parinti si copii? Exista o multime de motive care subliniaza acest adevar iar mijloacele prin care putem face acest lucru pot fi relaxante si amuzante pentru fiecare participant la joc. Joaca dintre parinti si copii retrezeste parca in noi dorul dupa copilarie, nu vi se pare? Joaca este in general una dintre cele mai apreciate activitati ale copiilor, iar joaca dintre parinti si copii este cu atat mai importanta cu cat copilul simte ca este important, ca lumea lui ii atrage si pe cei mari. Atunci cand vorbim despre joaca dintre parinti si copii vorbim si despre invatare. In acele momente, copilul invata sa se adapteze culturii si lumii in care traieste. Joaca dintre parinti si copii ii invata pe micuti cum sa isi formeze legaturi unii cu altii, cum sa relationeze cu ceilalti oameni sau copii din jurul lor. In momentul in care copii se joaca, au ocazia sa invete cum sa reactioneze in unele situatii care le aduc suparare. Exista multe momente in viata peste care trebuie sa invatam sa trecem cu bine, iar prin joaca, un copil poate invata acest lucru si ii va fi foarte folositor mai tarziu. Copilul are nevoie de foarte multe explicatii, atunci cand invata lucruri noi. Tocmai din acest motiv, joaca este modalitatea cea mai simpla prin care ii putem ajuta in acest sens. Experientele in care pot avea parte de explicatii sunt experientele din care ei invata cele mai multe lucruri. Nu uitati ca timpul acordat pentru joaca dintre parinti si copii este unul valoros, un timp in care noi investim in copiii nostri. El va invata ca voi, ca parinti, sunteti buni tovarasi de joaca dar in acelasi timp aveti la indemana si explicatiile de care el are nevoie.

Chiar daca uneori ni se pare prea mult, prin joaca dintre parinti si copii, cei mici pot invata ce inseamna rabdarea, ce inseamna renuntarea la unele pretentii pe care fiecare dintre noi le avem, cum putem rezolva unele probleme, cum putem trece cu bine peste unele probleme, ii putem ajuta sa fie creativi si sa isi puna in valoare imaginatia. Joaca dintre parinti si copii este unul dintre cele mai importante elemente care duc la o crestere sanatoasa a copiilor. Gandeste-te intotdeuna ca atunci cand te joci cu copilul tau, de fapt il inveti o multime de lucruri care ii vor fi cu adevarat folositoare in viata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

5 + 15 =